Impreuna dam sens vietii !
   
       
       
   
Image Map
   
       

Servicii de formare

Scoala de Vara ADV 2014

In perioada 16-18 IULIE 2014, a avut loc a XII-a editie a Scolii de Vara ADV Romania, "Iubeste cu responsabilitate!", realizata la Iasi, la Centrul National de Economie Sociala.

 

La eveniment au participat tineri cu varste cuprinse intre 16 – 24 ani, din judet, care prezinta anumite tipuri de dizabilitati, sau provin din alte grupuri vulnerabile (centre de plasament, au parinti plecati in strainatate, provin din familii cu un statut social scazut, provin din mediul rural etc) vor discuta prin metode informale, despre sanatate, viata sexuala si relationare cu ceilalti, inclusiv in cuplu.

 

Scoala de vara este un program de educatie nonformala pentru tineri, realizat intr-o atmosfera relaxanta, placuta, in care discutiile sunt prietenesti, educative si intotdeauna constructive.

 

Si in acest an formatorii au fost persoane cu experienta in sustinerea unui astfel de eveniment - Lindi Endicott – expert international pe problematica HIV/SIDA din SUA, Anca Prisacaru si Ramona Marian – consilieri ADV Romania.

 

„Tinerii prezenti la Scoala de Vara au avut ocazia de a vizita si programele noastre si suntem convinsi ca au  invatat ca persoana cu dizabilitati sau din grup vulnerabil poate sa fie stimata, apreciata, realizata profesional. Atat prin continutul informativ al scolii de vara, cat si prin vizitarea modelului de economie sociala ADV Romania, credem ca le-am consolidat increderea in ei ca oameni, ceea ce va ajuta la parcursul lor pozitiv in viitor. Scoala de vara se transforma astfel din program educativ de vacanta in program de formare pentru viata.”- a declarat Angela Achitei, presedinte ADV Romania.

 

Scoala de Vara s-a incheiat cu o surpriza: intalnirea cu Excelenta Sa dl Paul Brummell, persoana care din august va prelua functia de ambasador al Marii Britanii la Bucuresti.

 

Astfel, Excelenta Sa a relationat pret de cateva minute cu participantii la scoala de vara,  a aflat ce au invatat acestia pe durata evenimentului si cum isi vor petrece vacanta in continuare.

 

"Vizita la Fundatia ADV a fost o placere. Am aflat mai multe despre aceasta organizatie care joaca un rol important pentru persoanele cu nevoi speciale. Inclusiv ceea ce faceti in domeniul  economiei sociale este foarte important, pentru ca astfel le creati acestor tineri o sansa la viata independenta. Va doresc mult succes!" - a declarat Excelenta Sa Paul  Brummell.

 

Scoala de vara este realizata in cadrul serviciului Clubul Tinerilor prin proiectul „Construim durabil prin economie sociala”, derulat in parteneriat cu DGASPC Iasi si co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa.

 

 

 

 

Certificari
Proiecte
ProIncluziune
ProIncluziune
Site-uri ADV Romania
copyright © Fundatia "Alaturi de Voi" Romania | 2002 - 2017
Recomandari Unitate Protejata