ALINA PĂDUREȚ

DIRECTOR AGENȚIE DE PLASARE ȘI ASISTENȚĂ LA LOCUL DE MUNCĂ

alina_paduret_dsc_2519Absolventă a Facultăţii de Filosofie, secția Filosofie și a unui master în domeniul  Managementului social și dezvoltării comunitare din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, și-a început activitatea în 1998 ca asistent social în cadrul DGASPC Iași și apoi în cadrul Fundației Holt International Children’s Service, Centrul Iași. In 2003 s-a alăturat echipei ADV România și în cei 14 ani de activitate a lucrat pe diferite programe, oferind servicii de specialitate copiilor/tinerilor seropozitivi HIV și familiilor acestora, copiilor și tinerilor cu dizabilități și din alte grupuri vulnerabile. A fost coordonator al programului de asistență maternală pentru copilul seropozitiv HIV, program care a obținut recunoaștere la nivel național ca model de buna practică în protecția copilului, de către USAID și ANPCA, apoi a pus bazele și a coordonat activitatea atelierelor de terapie ocupațională din Iași, urmând ca din 2006 să ocupe poziția de Director centrul Iași.

In 2014, după absolvirea cursului de Consilier orientare privind cariera, a ocupat poziția de responsabil formare/tutorat/mediere, urmând ca mai apoi, din 2016, sa fie numită Director a Agenției de Plasare și Asistență la Locul de Muncă. Ca și coordonator a Agenției oferă beneficiarilor servicii de consiliere și orientare profesională pe piața muncii, coordonează activitatea de internship și mediere pe piața muncii, autorizează și organizează  cursuri de formare autorizate ANC. În această funcție a descoperit câtă nevoie au tinerii cu dizabilități sau proveniți din medii defavorizate de a fi sprijiniți de un profesionist pentru a-și găsi și păstra drumul în carieră.

„Consider că ceea ce faci trebuie să faci din pasiune și ca și Aristotel cred că Plăcerea muncii aduce perfecțiunea acesteia! În ultimii 14 ani, alături de echipa ADV am avut privilegiul de a face lucrurile cu plăcere și astfel, mi-am putut îndeplini crezul profesional acela că persoanele cu dizabilități și din alte grupuri vulnerabile trebuie să aibă acces cu șanse egale la viața socială a comunității.”

SUS