ANA DRELEA

MEMBRU – REPREZENTANT AL ANGAJAȚILOR

ana_drelea_dsc_2509Ana Drelea și-a început activitatea la Fundația ”Alături de Voi” România în 2004 în calitate de voluntar. S-a atașat foarte mult de valorile fundației și în 2006 a aplicat pentru poziția de asistent financiar, fiind astfel angajată în cadrul organizației. A absolvit facultatea de Electrotehnică la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, secția Inginerie Economică, iar ulterior a urmat un master în domeniul ”Marketing și Management, Comunicare și Negociere” la aceeași universitate și un master în domeniul ”Ștințe Economice și Administrarea Afacerii” la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinau. În prezent, este doctorand, având ca temă de studiu ”managementul financiar al afacerilor de economie socială” în cadrul Universității Tehnice a Moldovei.

Din iulie 2010 și până în momentul de față, Ana Drelea ocupă funcția de Director Economic, iar din 2016, a devenit membru în Consiliul Director al Fundației ADV România. De asemenea, din anul 2014, este cenzor la Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale –FONSS, unde ADV România este unul din membrii fondatori.

Pe parcursul a 11 ani de activitate a asigurat managementul financiar a peste 60 de proiecte europene derulate de către fundație; din 2008, când a luat naștere Întreprinderea Socială UtilDeco, a dezvoltat partea economică a fundației. Ana Drelea asigură un management financiar complex, compus din activitate non-profit și activitate economică, gestionând pănă în prezent peste 30 mil. euro, fonduri nerambursabile și venituri economice.

Motto-ul care o reprezintă cel mai bine este:

“Imposibilul poate fi împărțit oricând în posibilități!”

SUS