Despre noi

Povestea ADV România

Fundația „Alături de Voi” România (ADV) este o organizație neguvernamentală de tip întreprindere socială de inserție, înființată în februarie 2002 de către Holt International Children’s Service USA, a cărei misiune este incluziunea persoanelor seropozitive HIV și din alte grupuri vulnerabile. ADV România are sediul național în Iași și este înregistrată ca fundație românească, este independentă față de autoritățile statului, nu-și condiționează sprijinul și acțiunile de apartenențe la anumite ideologii, doctrine sau religii.

ADV România este prima organizație din țară care a înființat în anul 2008, Întreprinderea Socială de Inserție UtilDeco, în care în timp, a creat peste 100 de locuri de muncă, din care minim 40% pentru persoane cu dizabilităţi. UtilDeco este autorizată ca unitate protejată și este cea mai mare întreprindere socială de inserție din România, fiind declarată Antreprenorul Social al Anului 2016 în cadrul competiției mondiale EY Entrepreneur Of The Year. Oferă servicii de arhivare și depozitare de documente; servicii de tipografie și personalizare; servicii de croitorie (fiind specializată în producția de echipamente de protecție); turism corporate – UtilDecoTravel și magazin on-line UtilDeco Charity Cash&Carry. UtilDeco are în portofoliu peste 1600 de companii – clienți care fac achiziții din taxa pe dizabilitate pe care o datorează la bugetul de stat și nu numai!

ADV România a derulat timp de 15 ani, peste 75 de proiecte/programe, cu finanțarea unor organisme internaționale, autorități locale și din fonduri proprii. Programele fundației derulate la nivel local, regional și național, cât și la nivel transfrontalier/transnațional, sunt în domeniul serviciilor sociale și al economiei sociale, fiind dezvoltate în timp, servicii inovative orientate spre incluziunea și ocuparea grupurilor vulnerabile, în special tineri. În paralel, a fost dezvoltată și componenta de lobby şi advocacy pentru sectorul ONG, promovarea şi apărarea drepturilor beneficiarilor direcţi – persoanele din gupuri vulnerabile şi o componentă de asistenţă pentru dezvoltare – acordată ONG-urilor din R. Moldova, Ucraina și Nigeria.

 ADV România este inițiatorul Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS, înființată în august 2014, având în prezent un număr de 21 de membri, ONG-uri autorizate ca furnizori de servicii sociale din Regiunea Nord Est. Președinția primului mandat este deținută de către ADV România, prin reprezentantul legal, Angela Achiței.

ADV România, începând cu iulie 2015,  este membră în Comitetul de Monitorizare al Programului Operațional Regional 2015-2020 – ADR Nord Est, şi din aprilie 2016, membră a Coaliţiei Naționale Anti-sărăcie organizată de către Prim Ministrul României.

ADV România oferă în prezent următoarele servicii:

  • Servicii sociale specializate pentru persoane din grupuri vulnerabile în special adolescenți și tineri: asistenţă psiho-socială și terapie vocațională- în cadrul centrelor de zi / Clubul Tinerilor din Iași și Tg. Mureș (Decizie de acreditare furnizor de servicii sociale 641/19.05.2014, eliberată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice);
  • Angajare protejată pentru persoane cu dizabilități aflați în căutarea unui loc de muncă: evaluare, consiliere și orientare profesională, calificare, internship și angajare în întreprinderea socială de inserție UtilDeco, autorizată ca unitate protejată de către ANPD (certifcat nr. 1318/11.06.2013);
  • Servicii de ocupare pentru tineri din grupuri vulnerabile aflați în căutarea unui loc de muncă: evaluare, consiliere și orientare profesională, calificare, internship în întreprinderea socială de inserție UtilDeco, mediere, angajare pe piața muncii și job coaching. Serviciile sunt oferite prin intermediul Agenției de Plasare și Asistență la Locul De Muncă – departament intern al fundației (Certificat de acreditare furnizor pe ocupare eliberat de catre ANOFM Iaşi, seria IS/nr. 25/00037 din 23.06.2014);
  • Servicii de prevenire în comunitate: caravane mobile în școli și licee, campanii de informare în domeniul educației sexuale; prevenirea bolilor cu transmitere sexuala, inclusiv HV/SIDA; violență domestică; abuz; trafic de persoane; consum de droguri ș.a.;
  • Servicii de promovare şi apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv ale celor infectate cu HIV;
  • Lobby şi advocacy pentru sectorul ONG, contractarea serviciilor sociale și dezvoltarea economiei sociale în România prin intermediul FONSS, RISE, Coaliția Economiei Sociale, FOND, Coaliția pentru fonduri structurale ș.a. la care ADV România este membru fondator.

ADV România /UtilDeco este acreditată ANC pentru: Formator (nr.1117/10.10.2012), Legător manual (nr.1162 /29.10.2012), Competenţe comune-competenţe informatice (decizia 612/4.06.2014), Antreprenor în economia socială (nr. 1000/11.09.2012), Manager de întreprindere socială (nr.911/18.09.2013), Manager proiect (decizia 613/4.06.2014), Arhivar (nr. 1510/23.06.2015) și Arhivist (nr.1639/24.08.2016).

ADV România/UtilDeco este certificată ISO 9001- management al calității, ISO 14001 – management de mediu, SR OHSAS – standard privind sistemul de management al sănătății și securității ocupaționale și SR ISO/CEI 27001 – sistem de management al securității informației.

ADV România/UtilDeco investeşte în comunitate fiind unul din promotorii conceptului de economie socială și a Legii Economiei Sociale, adoptată în iulie 2015. Pentru dezvoltarea sectorului, organizează periodic cursuri de formare de antreprenor și manager în economie socială, vizite de studiu, târguri naționale și asigură consultanță și coaching pentru dezvoltare de întreprinderi sociale.

 ADV România deține și vicepreședinția Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economică și Socială a județului Iași, prin directorul de dezvoltare și comunicare ADV – dna Mihaela Munteanu, după ce, în perioada 2011-2014, a coordonat activitatea comisiei, prin reprezentantul său legal, Angela Achiței.

CONSILIUL DIRECTOR

Activitatea Fundației ”Alături de Voi” România este guvernată de către Consiliul Director format în acest moment din 5 membri: Angela Achiței, Președinte; Petrișor Ostafie, membru – reprezentant al beneficiarilor; Ana Drelea – membru reprezentant al salariaților; Ana Vasilache, membru onorific și Olivia Baciu, membru onorific!

Un rol important în dezvoltarea organizației a avut-o în perioada 2002-2016, d-na Lindi Endicott, care a ocupat funcția de membru în Consiliul Director în calitate de expert în domeniul HIV/SIDA! Pentru contribuția deosebită și schimbările în bine pe care le-a adus în calitate de formator celor peste 1000 de tineri care au participat anual la Școala de Vară, pentru viziunea și profesionalismul în dezvoltarea echipei fundației și a proiectelor inițiate,  pentru dragostea pentru oameni și pasiunea de a aduce zi de zi bucurie și speranță în sufletul tinerilor din categorii defavorizate, îi acordăm Distincția IN MEMORIAM pentru 14 ani de contribuție voluntară la dezvoltarea Fundației ”Alături de Voi” România & Întreprinderea Socială UtilDeco.

Angela Achiței

PRESEDINTE

De formație asistent social, cu un master în educație integrată la Univ. Al.I. Cuza din Iași și în prezent doctorand în ”managementul strategic al afacerilor de economie socială”, Angela a asigurat în 15 ani de activitate la ADV România

PETRIȘOR OSTAFIE

MEMBRU – REPREZENTANT AL BENEFICIARILOR

La începutul anului 2004, am luat contact cu Fundația ”Alături de Voi” România în calitate de beneficiar. Am găsit oameni hotărâți să facă bine celor aflați în nevoie. Eram fascinat de cum își ajutau beneficiarii în diversele probleme ...

ANA DRELEA

MEMBRU - REPREZENTANT AL ANGAJAȚILOR

Ana Drelea și-a început activitatea la Fundația ”Alături de Voi” România în 2004 în calitate de voluntar. S-a atașat foarte mult de valorile fundației și în 2006 a aplicat pentru poziția de asistent financiar ...

MEMBRII ONOROFiCI

ANA VASILACHE

MEMBRU ONORIFIC

Ana Vasilache este de formație arhitect și urbanist, având o vastă experiență ca trainer și facilitator de procese participative de planificare strategică în comunități și organizații. Ana este membră fondatoare a FPDL – a Fundației Parteneri pentru Dezvoltare Locală, o organizație neguvernamentală ...

OLIVIA BACIU

MEMBRU ONORIFIC

Olivia Baciu lucrează în domeniul dezvoltării locale și internaționale, fiind consultant și trainer în dezvoltarea de organizații/ instituții si guvernarea de tranziție pentru reprezentanții organizațiilor societății civile și ai administrației publice locale și centrale și ai partenerilor acestora ...

Consiliul Tinerilor

Consiliul Tinerilor este format din 5 tineri care accesează serviciile oferte în cadrul Clubului Tinerilor și are au un rol consultativ în Consiliul Director și Echipa de Management. Consiliul Tinerilor oferă feedback constant în ceea ce privește programele derulate de către fundație și nevoile de dezvoltare. Consiliul Tinerilor are un mandat pentru un an de zile, selecția tinerilor fiind realizată prin vot de către beneficiarii fundației.

Delia Tarcan

PREȘEDINTE

Sunt Delia și fac parte din Consiliul Tinerilor al Fundației “Alături de Voi” România. Mă aflu aici pentru a oferi o opinie și pentru a participa la dezvoltarea activităților al căror beneficiar poți fi tu. În prezent studiez artele vizuale, în clasa a IX-a la Colegiul Național de Artă “Octav Bancilă”. De altfel, mă pasionează muzica, civilizațiile lumii, mitologia, literatura, activismul, avangarda secolului trecut si peisajele Africii. Consider că esențial nu este ceea ce cunoști, ci stilul în care absorbi informația. Citat ce mă ghidează? – „Adevăratul realism constă în a revela lucrurile surprinzătoare pe care obişnuinţa le ţine acoperite şi ne împiedică să le vedem” – Jean Cocteau

Andreea Cerasela

MEMBRU

Andreea este elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Al. I Cuza”din Iași și a cunoscut reprezentanții Fundației “Alături de Voi” România în urmă cu doi ani, în cadrul unei activități de informare pe tema educației sexuale. Tot atunci a aflat și despre Centrul de Resurse pentru Adolescenți și despre activitățile care se desfășoară aici. ”Am fost curioasă și am venit ... Ulterior am aflat de programul de voluntariat al Fundației “Alături de Voi” România și am decis să mă implic și altfel, nu numai ca beneficiar al Centrului de Resurse pentru Adolescenți. La finalul anului trecut am aflat de oportunitatea de a face parte din Consiliul Tinerilor al Fundației “Alături de Voi” România. Mi-a surâs ideea și în prezent sunt parte din acest consiliu. Dorința mea cea mai mare a fost și va ramâne aceea de a-i ajuta pe ceilalți cum pot mai bine, furându-le chiar și un mic zâmbet nevinovat. Sunt o persoană deschisă, dinamică, creativă și sociabilă. Imi place să cunosc persoane noi și să interacționez cu ele. Consiliul Tinerilor va fi o nouă provocare pentru mine și abia aștept să o duc până la sfârșit, sper cu rezultate extraordinare. Doresc, prin acest proiect, să pot reprezenta adolescenții și să fiu vocea lor în această societate.

Andreea Zaharia

MEMBRU

Mă numesc Andreea, am aproape 18 ani, sunt elevă la Liceul Teoretic “Al. I. Cuza” din Iași și fac parte din Consiliul Tinerilor al Fundației “Alături de Voi” România. Sunt o persoană jovială, plină de viață și cu simț de răspundere și, de cele mai multe ori mi se spune că sunt de neînțeles. Mă ghidez după motto-ul “Totul sau nimic” pentru că nu îmi place mediocritatea, iar atunci când am un scop fac orice îmi stă în putere ca să îl ating. Ador provocările și tot ce mă face să îmi dezvolt abilitățile și de aceea am ales să fac parte din Consiliul Tinerilor. Imi doresc să reprezint adolescenții și să susțin problemele lor, iar acest proiect îmi oferă cadrul pentru a face acest lucru.

Celia Berari

MEMBRU

Mă numesc Celia și am 14 ani. Cine sunt eu cu adevărat? M-aș descrie ca o adolescentă uneori visătoare, alteori cu picioarele pe pământ. Mă consider o persoană corectă și sinceră, uneori prea sinceră ... Sunt o prietenă de încredere, sensibilă și receptivă la problemele celorlalți, o fire copilăroasă, dar și cu o mare doză de maturitate atunci când este cazul. Practic karate și mă pregătesc să obțin anul acesta centura maro. Îmi plac limbile străine dar pasiunile mele sunt legate și de artă: desen, muzică, pictură. Sunt îngrijorată de agresivitatea, sub toate formele, care se manifestă în rândul adolescenților. Unul dintre motivele pentru care am ales să fiu parte din Consiliul Tinerilor este acela de a găsi împreună cu ceilalți colegi modalități prin care putem reduce acest fenomen. Cred în puterea cuvintelor și în efectul pe care îl pot avea dacă știi când și cum să le folosești. Ce miraculos poate fi un “Bravo!”, un “Te iubesc!”, un “Iartă-mă!” sau un “Mi-ai lipsit!”!

Lopatnic Bogdan

MEMBRU

Mă numesc Bogdan, am 18 ani și vin la Centrul de Resurse pentru Adolescenți al Fundației “Alături de Voi” România de aproape un an de zile. Încet, încet ADV a devenit o a doua casă pentru mine deoarece aici, după o zi de școala intensivă, mă pot relaxa și elibera de probleme. Prin intermediul fundației am cunoscut o grămadă de oameni faini și mi-am făcut mulți prieteni.   Am ales să aplic pentru a face parte din Consiliul Tinerilor deoarece vreau să contribui la dezvoltarea de proiecte pentru adolescenți și pentru alte persoane care au nevoie.

Echipa de management

Manuela Iftimoaei

Director programe europene

Andrei Rotaru

Manager Marketing & Dezvoltare

Eugenia Stalinescu

Manager Resurse Umane

Diana Clim

Coordonator unitate protejată

Irina Isacila

Coordonator Serviciu Arhivare UtilDeco

Alina Pădureț

Director Agenție de Plasare și Asistență la Locul de Muncă

Anca Prisacaru

Coordonator Clubul Tinerilor

Simona Butu

Director Interimar Centrul Tg. Mureș

Voluntariat

patricia

„Mă numesc Patricia Krisan, sunt psiholog și coordonez cu multă bucurie programul de voluntariat al Fundației ”Alături de Voi” Romania. Voluntariatul este o activitate dragă inimii mele, activitate pe care am practicat-o timp de 10 ani și care m-a inspirat să-mi aleg cariera de psiholog.  Cei care mă cunosc, știu că sunt pasionată de oameni și de creșterea lor personală, de aceea programul de voluntariat este pentru mine o ocazie de a pune în valoare abilitățile, pasiunile, motivațiile, celor care-și doresc să sustină activitățile noastre oferind din timpul lor. De-abia aștept să vă cunosc pe toți, voi oameni buni, care doriți să aveți un impact în societate prin voluntariat! “

 

Voluntariatul reprezintă o valoare a organizației și o resursă importantă în atingerea misiunii pentru care ne-am înființat. Dacă vrei să faci parte din echipa de voluntari a Fundației ADV România & Întreprinderea Socială UtilDeco, lasă-ne un mesaj accesând butonul de mai jos și te vom contacta pentru un interviu!

Fuziune ADV & FPDL

fpdl-advÎn noiembrie 2016, FPDL - Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală, a fuzionat prin absorbție cu Fundația Alături de Voi România. Prin unirea forțelor, experienței și resurselor, cele două organizații își vor atinge cu mai mult succes scopurile: realizarea incluziunii economice și sociale a persoanelor apartinând grupurilor vulnerabile, îmbunătățirea proceselor democratice de guvernare și consolidarea societății civile.

Timp de 22 de ani, FPDL a jucat un rol important în promovarea guvernării democratice, în Romania și în peste 50 de țări din Europa centrală și de est, Africa și Asia. În această perioada, FPDL a dezvoltat activități și produse inovatoare, cu profesionalism și integritate, în domeniul democratizării și eficientizării administrației publice locale, a dezvoltării comunitare și organizaționale. Însăși ideea fuzionării, ca soluție pentru asigurarea sustenabilității unei organizații, este o idee inovatoare în lumea ONGurilor.

”Abordarea ADV, antreprenorială și dinamică, va asigura continuitatea și valorificarea produselor și activităților FPDL, prin integrarea lor în cele ale ADV România. Prin transferul bunurilor sale imobiliare către ADV, FPDL a oferit un sprijin important activităților ADV, pe care le respectă și admiră pentru impactul lor social semnificativ”, a declarat Ana Vasilache, președinte FPDL.

”Această fuziune reprezintă un vot de încredere acordat profesionalismului și dedicării cu care ADV România își asumă misiunea socială. Produsele inovatoare dezvoltate de FPDL și preluate de către noi, aduc plus valoare expertizei și experienței deținute de către fundație”, a declarat Angela Achiței, președinte ADV România.

Premii ADV România

Premiul ”Social Entrepreneur Of The Year” - în 2017

Premiul ”Social Entrepreneur Of The Year” acordat Angelei Achiței pentru dezvoltarea Întreprinderii Sociale UtilDeco, în cadrul programului EY Entrepreneur Of The Year, singura competiție antreprenorială globală care se derulează în mai mult de 145 de orașe din 60 de țări, acoperind peste 94% din economia globală.
  • 2016 – Premiul pentru primele 50 de grupuri specializate care s-au înscris în 2016 în Registrul Unic al Transparenței Intereselor – RUTI implementat de Guvernul României, acordat de către Violeta Alexandru, Ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic.
  • 2016 – Premiul pentru ”Dezvoltarea sectorului ONG”, acordat d-nei Angela Achiței de către Fundația Star of Hope România.
  • 2015 – Premiul pentru „Business cu impact social”, acordat de către Business Days.
  • 2014 – București, Gala Fondurilor Structurale, Premiul I la secțiunea “Cu Impact INCLUS”, pentru rezultatele obținute prin derularea proiectului "Alianța pentru Dezvoltarea Economiei Sociale", de ADV România în parteneriat cu Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap - MMSF, Fundația Motivation România, D.G.A.S.P.C. Iași și Cooperativa Socială ”Il Poliedro” Italia și co-finanțat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, axa prioritară 6 ”Promovarea incluziunii sociale”.
  • 2014 – București, Gala Societatii Civile, Premiul special Dan Manoleli pentru dezvoltarea societății civile.
  • 2014 – Iași, Gala Tinerelor Valori, Premiul special pentru implicare sociala, desemnat ADV România în semn de prețuire pentru contribuția adusă la promovarea valorilor ieșene autentice.
  • 2014 – Iași, Gala Modelelor Feminine, premiul "Antreprenor economie socială” pentru activitatea Util Deco.
  • 2013 – premiul de excelență  ca model de bună practică în cadrul inițiativei ENWHP "Promovarea sănătății la locul de munca pentru angajații cu boli cronice - Sănătate publică și Muncă (PH de lucru)", la Bruxelles.

În septembrie 2013

Comisia Europeană a publicat pe propria pagină, modelul de bună practică reprezentativ pentru România pentru angajarea protejată a persoanelor cu dizabilități
  • 2011 – Premiu special din partea Camerei de Comerț și Industrie Suceava, în semn de recunoaștere din partea comunității de afaceri din Suceava, a calității actului de implicare în societatea civilă și a valorilor fundamentale pe care le susține.
  • 2011 – Diploma de merit pentru promovarea economiei sociale prin dezvoltarea inițiativei Util Deco din partea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
  • 2011 – Diploma de Onoare și Trofeul de Excelență din partea Camerei de Comerț și Industrie Iași, „în semn de recunoaștere din partea comunității de afaceri din Iași a calității actului de implicare în societatea civilă și a valorilor fundamentale pe care le susține.
  • 2010 – Premiu pentru Modelul de implicare în societatea civilă, acordat centrului ADV Constanța în cadrul Galei Premiilor Radio Constanța.
  • 2010 – Premiul I pentru Cel mai vizibil ONG și premiul I pentru Cea mai bună relație cu presa – la Târgul ONG Tg. Mureș.
  • 2009  –  Premiul pentru "Organizația anului" la Gala voluntarilor, Iași.
  • 2009 – Mențiune la Gala Societății Civile , secțiunea "Apărarea drepturilor individuale/colective" pentru proiectul "Consolidarea și replicarea serviciului de informare, consultare și asistență juridică".
  • 2008 – Mențiune la Gala Societății Civile pentru campania "Mă implic pentru tine".
  • 2008 – Premiu special de 5000 euro și consultanță specializată de afaceri pentru 3 ani de zile pentru dezvoltarea unității protejate în cadrul Competiției Intreprinderilor Sociale NESsT – ABN-AMRO 2007.
  • 2007 – Premiul II privind parteneriatele realizate cu instituțiile deconcentrate, oferit de către Instituția Prefectului Județului Iași.
  • 2007 – Premiul II privind implicarea fundației în comunitatea ieșeană oferit de către Primaria Iași – Direcția de Asistență Comunitară.
  • 2007 – Nominalizarea Campaniei "Mă implic pentru tine" la premiul Carol Davila.
  • 2007 – Nominalizare pentru cel mai bun raport anual – Forumul Donatorilor din Romania.
  • 2007 – Premiul "cel mai bun coordonator de voluntari" la Gala Voluntarilor, Iași organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany.
  • 2007 – Premiul "Organizația anului" la Gala Voluntarilor Iași organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany.
  • În data de 10 mai 2007, Petrișor Ostafie, membru în Consiliul Director al ADV România și, în același timp, beneficiar, a primit de la Majestarea Sa Regele Mihai I, componenta financiară a Premiului "Hanno R. Ellenbogen pentru Citizenship". Premiul i-a fost acordat Majestății Sale Regele de către The Prague Society și Fundația Global Panel.
  • 2007 – Premiul pentru "Cel mai tânăr voluntar" la Gala Voluntarilor Iași, organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany.
  • 2006 – Premiul pentru "Voluntarul anului" la Gala Voluntarilor Iași, organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany.
  • 2006 – nominalizare a componentei Colțul Vorbitorilor din cadrul campaniei "Mă implic pentru tine!" la Gala Oameni pentru Oameni.
  • 2006 – Mențiune specială la Gala Societății Civile pentru proiectul "Dreptul la sănătate, dreptul la educație pentru toți copii".
  • 2004 – Premiul pentru cea mai bună reflectare a activității de voluntariat oferit de Pro Vobis în cadrul concursului "Cele mai bune rapoarte anuale".
  • 2004 – diploma "Inimi de români" de la TVR pentru programul de asistență maternală.
  • 2003 – Recunoaștere natională ca model de bună practică în protecția copilului pentru "Serviciul de asistență maternală pentru copilul cu HIV", de la USAID, W.L. și ANPCA.

Afilieri

Fundația ”Alături de Voi” România este implicată la nivel națonal și european în demersuri de advocacy care urmăresc îmbunătățirea și reglementarea unor aspecte ce țin de domeniul serviciilor sociale, economie socială, drepturi persoane cu dizabilități, dezvoltare sector ONG, fonduri europene, transparență și echitate socială. În acest sens, a pus bazele ca membru fondator la mai multe platforme și rețele naționale.

RAPOARTE ANUALE

Publicații ADV România

Arhivă

Arhivă website ADV România

SUS