Madalina Sauciuc – Manager de Producție

Mădălina este parte din echipa ADV România din anul 2008, când a ales să susţină misiunea socială a organizaţiei și să-și aducă contribuția la îmbunătățirea vieții persoanelor aflate în dificultate.

În cadrul fundaţiei, ea a fost parte din mai multe echipe de implementare de proiecte europene şi s-a implicat în organizarea şi furnizarea a numeroase cursuri şi şcoli de vară, adresate specialiştilor (reprezentanţi autorităţi publice, medici, poliţişti, jurnalişti, cadre didactice etc.) şi beneficiarilor organizaţiei (persoane cu dizabilităţi, persoane private de libertate, persoane care provin din mediul rural ş.a.), având o pregătire consistentă în domeniul educaţiei pentru sănătate, non-discriminării şi educaţiei între egali.

În anul 2015, Mădălina a acceptat provocarea de a coordona activitatea întreprinderii sociale de inserție UtilDeco, aducând un plus de energie şi vibraţie pozitivă în cadrul echipei. În prezent, colega noastră ocupă poziția de Manager producție.

Scopul UtilDeco – acela de incluziune în muncă a persoanelor cu dizabilităţi – m-a motivat să îmi menţin încrederea şi curajul şi să iniţiez o serie de schimbări în activitatea mea, care şi-au dovedit în scurt timp eficienţa.

Analiza obiectivă a activităţii UtilDeco din ultimii ani, îmi confirmă că angajatul cu dizabilităţi este un angajat valoros, care poate oferi servicii şi produse de calitate şi care contribuie, alături de ceilalţi membri ai echipei, la menţinerea activităţii la standarde ridicate de performanţă şi la satisfacţia clienţilor…iar eu sunt foarte bucuroasă că fac parte din această minunată echipă.”

Mădălina a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității Al. I Cuza Iași.