Ramona Marian
Co-manager UtilDeco / JobDirect
Ramona s-a alăturat echipei ADV România în anul 2007, în calitate de psiholog, după ce, timp de 2 ani, a activat ca voluntar în cadrul organizaţiei.
De-a lungul timpului, Ramona a avut oportunitatea de a coordona sau de a fi parte din numeroase proiecte frumoase implementate de ADV România, adresate adolescenţilor şi tinerilor, precum: „Clubul Tinerilor”, finanțat de Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei (2007 – 2009), „Impact Direct!”, implementat în parteneriat cu Organizaţia Caritas Norvegia şi finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania (2015 – 2016), „Oportunităţi pentru toţi adolescenţii”, model implementat cu sprijinul tehnic și financiar al Reprezentanței UNICEF în România, în perioada 2014 – 2017, „Build Solid Ground”, finanțat de Comisia Europeană în cadrul Programului DEAR (2018 – 2020) sau „Parteneriat Transfrontalier pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Social”, implementat de ADV România, în parteneriat cu Academia de Administrare Publică, R. Moldova și Fundația “Ecoul Cernobîlului” R. Moldova și finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).
De asemenea, Ramona s-a implicat in proiectele inovative ale fundației, create cu scopul dezvoltării domeniului economiei sociale - „Alianţa pentru dezvoltarea economiei sociale”, finanţat de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (2010 – 2013), „Antreprenori competitivi – ocupare sustenabilă și incluzivă în sectorul economic din Regiunea Nord-Est”, POCU/227/3/8/117629 (2018 – 2019), „Acceleratorul de întreprinderi sociale în Regiunea Nord-Est”, POCU/449/4/16/128525 (2019 – 2020).
“În cei 15 ani petrecuţi în mijlocul adolescenţilor şi tinerilor m-am imbogăţit şi m-am format nu numai ca profesionist, ci şi ca om. Simt cum energia tinerilor şi potenţialul lor de a schimba lumea sunt, acum, parte din mine, iar pentru asta le sunt foarte recunoscătoare. În egală măsură, sunt recunoscătoare echipei extraordinare din care fac parte, care imi oferă zi de zi prilejul de a-mi pune în valoare cunoştinţele şi pasiunea şi îmi deschide în mod constant noi perspective de creştere şi dezvoltare. Despre mine pot să spun că mă caracterizează cel mai bine cuvântul „echilibru”, deoarece îl caut şi îl proiectez în toate dimensiunile vieţii mele, crezând cu tărie că reprezintă unul dintre secretele unei vieţi împlinite.”
În prezent, Ramona coordonează Agenția JobDirect, un serviciu specializat de asistență și plasare la locul de muncă adresat persoanelor cu dizabilități, susţine cursuri, workshop-uri şi activităţi de informare pe teme din sfera psihologiei și educaţiei pentru sănătate, incluziunii sociale și profesionale, dezvoltării carierei și obiectivelor de dezvoltare durabilă, adresate tinerilor, adolescenţilor şi copiilor, dar şi adulților, părinți sau specialişti din diverse domenii.
Ramona a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în anul 2007. Ulterior, a urmat Masterul „Formarea, evaluarea şi consilierea psihologică a personalului” din cadrul aceleiaşi facultăţi, iar în perioada iunie – iulie 2013, Programul de studii postuniversitare de Economie socială în domeniul ştiinţelor social-politice din cadrul Facultăţii de Filosofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Deoarece psihologia este cea mai mare pasiune a ei, în prezent urmează un Program de formare în psihoterapie cognitivă şi comportamentală.