Ieri, 28 iulie 2020, a fost adoptată de Camera Deputaților propunerea de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Una dintre cele mai importante modificări adoptate ieri presupune reîntoarcerea la forma legii din 2017 care permite ca 50% din taxa pe dizabilitate să poată fi utilizată de către angajatori pentru achiziția de produse și servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu dizabilități angajate în unități protejate.
În vara anului 2017, Guvernul a modificat legea prin Ordonanță de Urgență eliminând posibilitatea angajatorilor cu cel puțin 50 de angajați care nu au angajate persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total să opteze pentru achiziționarea de produse sau servicii de la unitățile protejate autorizate. Această măsură a afectat peste 700 de unități protejate (200 dintre acestea înființate și dezvoltate cu fonduri europene) care aveau peste 3900 de persoane angajate, din care peste 2000 de persoane cu dizabilități.
„La 3 ani de la implementare, cifrele oficiale arată ca ordonanța nu și-a atins scopul, ci dimpotrivă a contribuit la scăderea numărului de persoane cu dizabilități care au un loc de muncă de la 17,56% (august 2017) la 7,72% (decembrie 2019)”, a declarat Angela Achiței, președinte Fundația Alături de Voi România.