Trei articole propuse de ADV România prin Observatorul de Integritate UPA au fost aprobate în unanimitate de Comisia pentru muncă din Senat. Aceste modificări vizează îmbunătățirea și clarificarea Legii 448/2006 și au fost introduse ca amendamente de senatorul Cristian Bordei. Următorul pas este votul în plenul Senatului, după care amendamentele vor intra în dezbatere la Camera Deputaților.
Aceste articole aduc un impact semnificativ asupra eticii și corectitudinii din sectorul unităților protejate, instituții menite să faciliteze integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.
Modificările legislative propuse
- Eliminarea articolului 78 alin. 4^1 – Acest alineat crea confuzie în interpretarea legii, fiind foarte similar cu alin. 4^2, însă aplicabil unităților protejate în general, în timp ce alin. 4^2 se referă strict la unitățile protejate autorizate. Eliminarea sa este esențială pentru a preveni interpretările greșite care permit vânzarea sau intermedierea de produse și servicii fără implicarea reală a persoanelor cu dizabilități. Astfel, se vor elimina riscurile legate de abuzuri și concurența neloială.
- Introducerea unei proceduri de control comun (Art. 78 alin. 5) – Acest amendament propune ca activitățile unităților protejate autorizate și achizițiile realizate de acestea să fie monitorizate și controlate printr-un ordin comun al Ministrului Muncii și al Ministrului Finanțelor Publice. Scopul este prevenirea folosirii unităților protejate pentru intermedieri mascate și asigurarea respectării scopului social al legii.
- Modificarea criteriilor pentru unitățile protejate fără personalitate juridică (Art. 81 alin. 2) – Propunerea urmărește eliminarea posibilității ca societățile comerciale să poată crea secții interne ca unități protejate cu doar 3 angajați cu dizabilități, reprezentând 30% din totalul angajaților unei secții. În schimb, acestea ar trebui să aibă cel puțin 30% persoane cu dizabilități din totalul angajaților companiei pentru a se încadra în criteriile de eligibilitate pentru autorizare. Această modificare este esențială pentru a sprijini organizațiile care angajează efectiv persoane cu dizabilități și pentru a elimina avantajele incorecte din piață.
Beneficiile imediate ale modificărilor legislative
Adoptarea acestor amendamente aduce multiple avantaje, atât pentru persoanele cu dizabilități, cât și pentru sectorul economic din România:
- Claritate și coerență legislativă: Eliminarea prevederilor confuze va împiedica interpretările greșite și va preveni abuzurile în utilizarea statutului de unitate protejată.
- Transparență și etică: Prin stabilirea unor mecanisme clare de control, se va asigura o aplicare corectă a legislației și eliminarea practicilor comerciale neetice.
- Incluziune reală: Cerințele mai stricte vor stimula angajarea unui număr mai mare de persoane cu dizabilități, contribuind astfel la o integrare reală a acestora în viața economică.
Practici neetice în achizițiile publice
Observatorul de Integritate al Unităților Protejate Autorizate (UPA) a primit o sesizare care dezvăluie o practică neetică în achizițiile publice, implicând utilizarea frauduloasă a fondurilor publice în contractul atribuit de C.N. Poșta Română S.A. pentru achiziția de uniforme personalizate. Contractul, în valoare de 4.899.830,8 lei (aproximativ 991.000 de euro), a fost atribuit societății C&A Company Consulting, o unitate protejată autorizată conform Legii 448/2006, cu scopul de a evita plata fondului de handicap prin achiziția produselor realizate de persoanele cu dizabilități.
În realitate, analiza sesizării indică faptul că producția nu poate fi realizată efectiv de angajații cu dizabilități ai societății C&A Company Consulting, ci probabil de către firma-mamă, C&A Company Impex SRL, cu sediul la aceeași adresă. Cu doar patru angajați cu handicap de gradul III înregistrați, productivitatea declarată pentru fabricarea celor 34.068 de tricouri polo, 34.068 de cămăși, 12.181 de pantaloni, 11.167 de pelerine impermeabile și 12.181 de șepci este considerată imposibil de realizat, chiar și pentru persoane fără dizabilități. Licitația poate fi vizualizată și pe portalul SEAP de achiziții publice.
Observatorul de Integritate UPA a sesizat autoritățile competente, solicitând o anchetă riguroasă asupra acestui caz. Este necesară o reformă urgentă pentru a elimina aceste vulnerabilități legislative și pentru a proteja fondurile destinate sprijinirii persoanelor cu dizabilități.
Acest caz trage un semnal de alarmă asupra modului în care fondurile publice sunt deturnate, iar comunitatea persoanelor cu dizabilități devine doar un paravan pentru practici comerciale neetice.
Observatorul de Integritate va continua să scoată la lumină cazuri similare, pe baza sesizărilor primite, și să aducă în atenția publicului exemple concrete de practici neetice în utilizarea fondurilor publice.

English 



