Comisia Europeană a publicat recent raportul tematic Incentivising employment of persons with disabilities in the open labour market, realizat de European Centre of Expertise. Documentul oferă o analiză comparativă a politicilor și măsurilor existente în cele 27 de state membre UE, punând accent pe stimulentele financiare și sistemele de sprijin pentru integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități.

Concluzia principală este îngrijorătoare: există un decalaj semnificativ între obiectivele declarate și eficiența măsurilor aplicate. La nivel european, doar 22,7% dintre persoanele cu dizabilități sunt angajate în piața liberă a muncii, în timp ce rata de ocupare a populației generale este de 45,4%.

Care este situația în România?

• România are unul dintre cele mai mari decalaje din UE: 32% diferență între angajarea persoanelor cu dizabilități și populația generală, comparativ cu media europeană de 21,4%.
• Beneficiile sociale sunt reduse: între 25% și 44% din salariul minim.
• Nu există un sistem care să permită tranziția treptată de la indemnizație la salariu.
• Numărul persoanelor cu dizabilități înregistrate la AJOFM este foarte mic: doar 368 în 2019
• Doar 3,1% dintre persoanele cu dizabilități mentale sau intelectuale aveau un loc de muncă, comparativ cu 38,4% în cazul persoanelor cu dizabilități fizice (date din 2015).

Ce împiedică angajarea persoanelor cu dizabilități?

• Lipsa datelor actualizate privind participarea profesională
• Proceduri administrative greoaie și neclare
• Teama de pierdere a beneficiilor.
• Lipsa sprijinului personalizat (post-angajare, mentorat).
• Percepții negative în comunitate și la locul de muncă.
• Lipsa de modele de bune practici promovate în spațiul public

Teama de a nu face față, rușinea de a cere ajutor și lipsa de modele pozitive afectează grav încrederea persoanelor cu dizabilități în propria capacitate de integrare. În paralel, angajatorii evită angajarea din cauza birocrației și lipsei de sprijin real.

Aceste percepții, deși invizibile în statisticile oficiale, au un impact major asupra deciziilor de angajare. Ele pot anula chiar și cele mai bine intenționate politici publice, dacă nu sunt adresate în mod direct.

De ce nu este suficient să contorizăm doar câte persoane s-au angajat?

În România, evaluarea impactului angajării persoanelor cu dizabilități se concentrează aproape exclusiv pe indicatori cantitativi: număr de contracte încheiate, subvenții acordate, evenimente organizate. Acest tip de măsurare, deși necesar, oferă o imagine incompletă.

În lipsa unor metrici de calitate, există riscul ca intervențiile să fie superficiale. De exemplu, un contract de muncă încheiat pe 3 luni, cu un loc de muncă slab adaptat și fără sprijin ulterior, este contabilizat ca succes. În realitate, poate fi o formă de re-traumatizare sau de eșec mascat.

Evaluarea impactului trebuie să includă și:

• Durata menținerii în muncă;
• Gradul de autonomie câștigată;
• Nivelul de satisfacție al angajatului și angajatorului;
• Progresul profesional real.
• Adaptările implementate sau sprijinul post-angajare oferit de către instituții.

Ce funcționează în alte țări?

• Franța, Cehia, Estonia: acordă subvenții directe pentru angajatori.
• Belgia, Olanda, Spania: permit cumularea indemnizației cu salariul.
• Irlanda, Portugalia: oferă mentorat și consiliere personalizată.

Ce poate face România? 6 direcții de acțiune

1. Simplificarea procedurilor pentru angajatori și digitalizarea proceselor.
2. Sprijin personalizat: consiliere, training, mentorat post-angajare.
3. Consorții ONG-private-publice pentru pilotarea de soluții scalabile.
4. Subvenționarea locurilor de muncă în întreprinderi sociale de inserție.
5. Achiziții sociale responsabile și contracte rezervate.
6. Promovarea modelelor de bune practici din România și UE.

Citește raportul complet ⬇️