Resurse pentru angajatorii incluzivi din România și Rep.Moldova: 3 ghiduri realizate în cadrul proiectului transfrontalier pentru ghidarea incluzivă în carieră
marți, 18 ianuarie 2022
Încă de la înființare, în 2002, misiunea Fundației „Alături de Voi” România (ADV România) a fost incluziunea incluziunea persoanelor cu dizabilități și din alte grupuri vulnerabile. De-a lungul anilor, am inițiat diverse parteneriate naționale și internaționale care au contribuit la crearea de instrumente și resurse pentru integrarea socio-profesională a persoanelor din grupuri vulnerabile. În octombrie 2020, am
- Publicat în Informatii diverse, Stiri
Testimoniale de la profesorii care au urmat cursul de educație incluzivă
joi, 04 noiembrie 2021
În perioada 18 – 21 octombrie, ADV România ADV a organizat un curs online pentru cadrele didactice și managerii instituțiilor de învățământ din județele Iași, Botoșani, Vaslui și Galați, privind rolul cadrelor didactice și al managerilor instituțiilor de învățământ în consilierea, ghidarea în carieră a copiilor și tinerilor cu dizabilități. Activitatea de formare a avut loc în cadrul proiectului
Primul eveniment-concept dedicat diversității și incluziunii
miercuri, 03 noiembrie 2021
Suntem mândri ca am fost invitați sa fim parteneri la primul eveniment-concept dedicat lumii diversității și incluziunii – un târg virtual de parteneriate, un real hub de resurse și inspirație pentru Lumea Diversității și Incluziunii. Pentru prima dată în România, un hub de parteneriate, resurse și oportunități pentru angajatorii incluzivi, comunitățile dedicate diversității și incluziunii
- Publicat în Comunicate, Stiri
Rolul studenților, viitori specialiști în consilierea, ghidarea în carieră a copiilor și tinerilor cu dizabilități
joi, 28 octombrie 2021
În perioada 25 – 27 octombrie 2021, ADV România ADV a organizat un curs online privind rolul studentilor – viitori specialiști în consilierea, ghidarea în carieră a tinerilor cu dizabilități. Activitatea de formare a avut loc în cadrul proiectului ”Parteneriat transfrontalier pentru ghidarea incluzivă în carieră”, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România –

English 









