fbpx

DESPRE ECONOMIA SOCIALĂ

Economia socială este sectorul care îmbină performanța economică cu impactul social. În acest sector regăsim afacerile prietenoase cu omul, mediul și comunitatea.

În România, economia socială este reglementată prin Legea Nr. 219/2015 și reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

Principiile economiei sociale

  1. prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
  2. solidaritate şi responsabilitate colectivă;
  3. convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei colectivităţi;
  4. control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate;
  5. caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
  6. personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţă faţă de autorităţile publice;
  7. alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivităţi sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.

Obiectivele economiei sociale

  1. consolidarea coeziunii economice şi sociale;
  2. ocuparea forţei de muncă;
  3. dezvoltarea serviciilor sociale.

Tipuri de activități în economia socială

  1. producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
  2. promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
  3. dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
  4. dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Ce este o întreprindere socială

Întreprinderea socială este orice persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi în domeniul economiei sociale, care deţine un atestat de întreprindere socială şi respectă principiile economiei sociale.

Atestatul de întreprindere socială se acordă acelor întreprinderi sociale care respectă următoarele criterii:

  1. acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
  2. alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
  3. se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
  4. aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.

ECONOMIA SOCIALĂ ÎN UE

2.8

milioane întreprinderi și organizații

13.6

milioane locuri de muncă

8%

din PIB-ul UE

ECONOMIA SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA

2.623

întreprinderi sociale

185

întreprinderi sociale de inserție

5.302

ONG-uri cu activitate economică

ADV România – Promotor al Economiei Sociale

01
A contribuit la apariția Legii Economiei Sociale din România și a normelor de reglementare!
02
A dezvoltat cea mai mare întreprindere socială din țara noastră – UtilDeco – model de bune practici recunoscut de Comisia Europeană și EY Social Entrepreneur of the Year 2016!
03
A contribuit la elaborarea Programului Național de Dezvoltare a Antreprenoriatului Social în Republica Moldova 2021-2025!

Fiți mereu la curent cu noutățile și oportunitățile

HARTA ÎNTREPRINDERILOR SOCIALE DIN ROMÂNIA

  • Cumpără produse și servicii de la întreprinderi sociale.
  • Pentru tine, pentru familia ta, pentru afacerea ta.
  • Vei obține valoare și în același timp vei crea valoare în comunitate!
economie sociala harta intreprinderilor sociale din Romania

OBSERVATOR ECONOMIE SOCIALĂ

observator economie sociala

 

  • Rapoarte
  • Analize
  • Studii din sector

 

ȘTIRI DESPRE ECONOMIA SOCIALĂ

Read more +02 septembrie 2024 By ADV Romania in Comunicate, Economie Socială, Stiri

UtilDeco a fost selectată să facă parte din Comisia Națională pentru Economia Socială

Înființarea Comisiei Naționale pentru Economia Socială marchează un moment de referință pentru sectorul economiei sociale din România. Noua comisie, înființată în baza prevederilor art. 26 Legea nr. 219/2015 privind economia socială, va avea un rol esențial în promovarea și sprijinirea entităților din economia socială din România și va asigura un cadru eficient pentru dezvoltarea întreprinderilor
Read more +05 august 2024 By ADV Romania in Economie Socială, Stiri

500 de întreprinderi sociale livrează produse și servicii pentru Jocurile Olimpice Paris 2024

Peste 15 milioane de vizitatori sunt așteptați pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice Paris 2024! În timp ce aplaudă extaziați pentru a-și susține sportivii favoriți, puțini dintre ei vor ști că stau pe scaune fabricate din materiale reciclate. Sau că suvenirurile pe care le aduc acasă sunt realizate de o întreprindere socială care angajează femei vulnerabile.
Read more +19 iulie 2024 By ADV Romania in Comunicate, Economie Socială, Stiri, Unități protejate

Achiziții de la unități protejate: Verificare și conformitate legală

Cum putem verifica dacă o unitate protejată autorizată respectă legea? Pentru a lua o decizie informată cu privire la achiziția de la o unitate protejată, iată câteva aspecte cheie de luat în considerare: 1. Verificați site-ul unității protejate Dacă nu veți găsi mențiuni exprese că produsele sunt realizate în cadrul unității protejate de către persoane

PUBLICAȚII UTILE

Barometrul Economiei Sociale din România

Barometrul Achizițiilor Publice Responsabile Social

Barometrul Accesului la Finanțare pentru Întreprinderi Sociale

Ghidul tânărului antreprenor social

Revista transfrontalieră “Econonomia socială”

PARTENERI

Abonați-vă la newsletter

Cele mai noi informații despre economia socială. Invitații la cele mai noi evenimente.
Oportunități de dezvoltare profesională. Inspirație pentru liderii vizionari
TOP